Fericire, coaching și romane polițiste
Webinar cu Tony Mott
Cine este Tony Mott?
Tony Mott, zisă și Antoneta Galeș – sau invers? – are o experiență de peste 20 de ani în dezvoltarea oamenilor și a organizațiilor. Este Solution Focused Coach, Mental Health Facilitator Trainer și Art-terapeut Phronetik.
Scrie romane polițiste.
În cuvintele ei, consideră că fiecare are dreptul de a-și alege definiția FERICIRII și crede că tocmai aici este provocarea. Dacă alegem să credem că fericire înseamnă bucurie sau euforie continuă, ne prindem singuri în capcană. După ea, fericirea înseamnă înțelepciunea de a trăi, capacitatea de a fi mulțumiți cu viața noastră, starea de bine și de satisfacție.
Tocmai de aceea a acceptat invitația Alinei Hlipcă-Radovici la o Cană de Inspirație despre Fericire în comunitatea înființată de aceasta, Comunitatea MarkeTales – Comunitatea femeilor cu povești magice.
Romanele polițiste
”Știam de foarte, foarte timpuriu că voi scrie și că e important pentru mine să scriu și să dau viață tuturor poveștilor.”, ne spune Tony atunci când e întrebată cum s-au născut romanele sale.
Recunoaște că a fost fascinată încă de mică de modul în care funcționează mintea omului. ”Am avut tupeul de a mă apuca de un roman pe când aveam vreo 12-13 ani.”, râde ea. În același stil plin de umor, ne mărturisește că e o persoană foarte realistă și cu mult bun simț. De aceea, când a terminat respectivul roman și-a dat seama că era ”foarte prost”, aruncându-l.
”Am scris primul roman în perioada ’96-’97, când chiar apăruseră statisticile despre numărul femeilor care și-au pierdut viața înainte de ’89, din cauza întreruperilor ilegale de sarcină.”. Tony se reîntoarce cu ușurință la o atitudine serioasă, deși încă având zâmbetul pe buze. Acest prim roman a fost publicat peste mai bine de 10 ani de când a fost scris. Singurul motiv pentru această mare pauză a reprezentat-o dificultatea de a publica o carte în acea perioadă de criză. Editurile aveau o dobândă ”galopantă”, își aduce Tony aminte. Așa că romanul a ajuns într-un sertar, uitat până în anul 2008. Dirigintele ei, care a fost și președintele Uniunii Scriitorilor din Brașov a provocat-o. A dezvăluit clasei faptul că ea scrisese un roman pe care nu l-a mai publicat.
Așadar, în 2008 a publicat ”Roșu”, în 2010 un volum de poezie. Pe măsură ce a scris și a publicat și-a găsit și adevărata personalitate ”scriitoricească”, îndreptându-se spre mistery și thriller.
Situația femeilor
Alina s-a cutremurat la auzul numărului de cazuri din statistica menționată de Tony la început – peste 10.000 de femei. Iar Tony îi dă dreptate, vremurile erau unele extrem de grele – ”Indiferent de culoarea unui regim politic, în momentul în care o femeie nu mai este proprietara propriului ei corp înseamnă că trăiește într-un regim totalitar.”
Deși scriitoare, Tony ne recomandă serialul Miss America. Acțiunea se petrece în anii 1970-1973 în Statele Unite, atunci când întreruperile de sarcină erau ilegale. Lupta femeilor pentru ”cvasilibertatea pe care o trăim acum”, așa cum o numește Tony, este reprezentată într-un mod unic în acest serial.
Tony Mott
Povești cu mistere de dezlegat, un fel de puzzle-uri, dar cu cuvinte. Așa își descrie Tony romanele. Recunoaște că îi place să provoace cititorul încă de la începutul romanelor să caute informații – cine este autorul crimelor, cum și de ce a acționat în modul respectiv. Îi place să primească și feedback-uri, mai ales atunci când cititorii recunosc că au fost ținuți cu sufletul la gură și că nu și-au dat seama cine e autorul crimei decât la finalul cărții.
Într-o lume în care cititul a pierdut destul de mult teren, Tony încă primește mesaje de la cititorii romanelor sale sau ale poeziilor. Într-un timp, poeziile sale se aflau pe cărți poștale, alături de fotografii, iar mesajele o impresionează de fiecare dată. Tony își aduce aminte chiar de un domn care i-a spus că atunci când îi citește poeziile ajunge mai aproape de propriile sentimente și capătă mai mult curaj, își dă voie să se simtă îndrăgostit.
Alina îi mărturisește acesteia că o prietenă de-a sa a comandat două dintre cărți. Surpriza și factorul wow a fost reprezentat de o scrisoare semnată de Tony. Așa cum a menționat Alina, Tony pune din energia sa proaspătă în fiecare comandă. Totuși, recunoaște că acest obicei și l-a creat recent, dar că și-ar dori să îl continue, deoarece astfel se simte mai apropiată de cei care o citesc. Caietul Fericirii este cel care se bucură de un mesaj scris de Tony încă de dinainte să facă acest lucru pentru romane. Iar ”omul de marketing” Alina este plăcut impresionat.
Ceea ce îi sfătuiește Alina pe ascultători este să își clarifice mesajul către public, atunci când au mai multe proiecte. Să comunice clar ”cine face, ce face, unde face” pentru a facilita accesarea de către clienți.
Caietul Fericirii
O altă arie în care activează Antoneta Galeș – Tony Mott – este domeniul de dezvoltare personală și coaching. Aceasta este coach acreditat Solution Focused și are o formare în Art Therapy. Mai mult, a dobândit la începutul acestui an o calificare de trainer pentru facilitatorii în sănătate mintală.
”Totul a pornit, la mine, de la dorința de a știi și a înțelege mintea omului. Și atunci direcțiile pe care m-am dus sunt cele în care creez povești și dau explicații.”, de exemplu, ne spune ea, de unde poate să vină și cum se manifestă durerea de un anume fel. ”Cealaltă direcție este cea de coaching în care lucrez cu tine, punându-ți întrebări, astfel încât tu să găsești cele mai bune răspunsuri pentru tine.”
Alina numește aceste două arii ”două lucruri total diferite, dar totuși la fel, pentru a studia mintea umană.”, Tony folosindu-și propria imaginație prin a face personajele și cititorii să se confrunte cu anumite stări și situații. Dar și partea de coaching, în care lucrează direct cu oamenii. ”Consider că suntem tot timpul suma rolurilor și activităților pe care alegem să le facem.”, răspunde Tony la întrebarea ce ar alege dintre cele două? Îi este greu să răspundă la această întrebare, deoarece această întrebare o interpretează din zona de ”La ce ai fi dispusă să renunți?”. Alina clarifică întrebarea, aceasta fiind adresată din curiozitatea de a afla ce activitate îi aduce mai multă bucurie, pe care aspect dintre cele două și-ar dori să ”pună reflectorul”.
”Sufletul meu e plin. Nu am senzația că mă împiedică ceva sau mă încurcă ceva.”, își explică Tony trăirile când vine vorba de această întrebare. Recunoaște, totuși, i se pare o provocare mai mare să scrie romane polițiste. Crearea poveștii este un proces care necesită mai multă muncă, iar rezultatele sunt uneori mai satisfăcătoare. De cealaltă parte, Tony povestește cum unele persoane care au conversații cu ea, chiar și de 5 minute, îi spun că atunci când trec printr-o perioadă mai dificilă se gândesc ”Ce m-ar fi întrebat Tony acum?” pentru a ieși din impas. ”O întrebare bine pusă, de fapt face mult mai mult decât un răspuns.”, accentuează Alina.
”Răspunsul e întotdeauna deschis.”, spune Tony. De aceea când vorbește despre beneficiile pe care le aduc sesiunile de coaching cu ea nu vorbește despre răspunsuri universale sau rețete gata de aplicat în diverse situații. Tony ajută oamenii să își pună întrebările potrivite, nu să găsească răspunsul. ”Întrebările bune aduc și niște răspunsuri mai bune.”
În Caietul Fericirii există provocări. Există 52 de subiecte, tot atâtea câte săptămâni într-un an. Aceste subiecte sunt însoțite de exerciții specifice și îndeamnă la reflectare și la gândire profundă. Provocarea cea mai mare este scrisul de mână în acest caiet. Spațiile dedicate scrisului de mână sunt esențiale. Atunci când oamenii notează în Caietul Fericirii intră în contact cu ei înșiși și se descoperă mai bine, astfel încât să ajungă la un echilibru mental și emoțional, parcurgând toate temele. ”Fericirea este doar o consecință a folosirii caietului.”
Diferențele dintre mentorat, coaching, terapie
Mentorul vine cu soluții pe care le poate oferi mentee-ului, adică celui care este mentorat. De exemplu, ”În articolul x din Codul Muncii se discută despre concedierile colective. Atunci când ne apucăm să luăm această măsură, primul pas este să facem o notificare.”. Mentorul trebuie să aibă capacitatea de a veni alături de mentee și de a te ajuta să creezi soluții, oferindu-ți chiar materiale sau indicații.
Atunci când vorbim despre coaching ne referim la persoanele la care putem apela în momentul în care ne confruntăm cu un blocaj. Asemenea cu un terapeut. Această alegere, spune Tony, nu depinde de gravitatea problemei. Mai degrabă depinde de dispoziția noastră și de cercetările pe care le facem despre metodele și persoanele la care urmează să ne adresăm. Ea consideră că indiferent ce anume ne dorim să facem trebuie să verificăm cu cine vrem să facem lucrul respectiv și cât de bine rezonăm cu persoana respectivă. ”Netul e plin de informații.”, adaugă Tony. Ne îndeamnă să ne folosim gândirea critică atunci când facem această alegere, documentându-ne despre persoanele care ne interesează, despre cum se prezintă în online și despre cum comunică. După această precizare Alina îi susține punctul de vedere, ”Trebuie să ne facem temele indiferent de specialistul despre care vorbim.”. În alte cuvinte, nu trebuie să luăm lucrurile ”de bune”, ci să le analizăm în detaliu și să le trecem prin propriile filtre.
”Eu știu că nu știu.” – aduce Tony în discuție subiectul certitudinilor. Aceasta ne încurajează să acceptăm faptul că nu cunoaștem toate lucrurile și că acest lucru este uman. ”Oamenii care au certitudini pe mine mă sperie.”, recunoaște ea cu sinceritate. Alina adaugă faptul că chiar și atunci când suntem siguri că știm ceva, există posibilitatea ca acele informații să nu mai fie de actualitate peste 5 minute. Iar această capacitate de a privi lumea ”ca un organism viu”, care se schimbă, le este străină multora. ”Înseamnă să te iei mai puțin în serios.” spune Tony referitor la această capacitate de a înțelege și a accepta schimbarea.
Aducându-și aminte de buna lor prietenă, Gabi de la Zuze și de ceainăria care se reinventează, Tony și Alina se întreabă la ce obiceiuri vor reveni oamenii după ieșirea din starea de urgență. ”Fiecare să se întoarcă la obiceiurile pe carele vrea, că e o alegere.”, spune Tony tranșant. Dar nevoia de îmbrățișări este prezentă în sufletele tuturor, recunosc ele.
În același ton hazliu, Alina își aduce aminte cu drag că Tony i-a ”apăsat butoanele care trebuie” și că după ce a petrecut 20 de minute cu ea plângea în hohote. Și Tony se amuză de ”reclama amenințătoare” pe care tocmai a făcut-o Alina – oamenii ”o să creadă că dacă vin la mine o să plângă”. Plânsul înseamnă, în general, durere. Sau curățare. În funcție de cum percepe fiecare persoană lucrurile datorită sumedeniilor de teorii care au ajuns în mintea noastră – fie din cadrul familial, fie din cercul de oameni apropiați.
”Prin folosirea Caietului Fericirii se crește acel spațiu dintre stimul și răspuns.” Tony explică faptul că reacțiile noastre nu ar trebui să fie automatisme. Că atunci când reacțiile vin ca răspuns al unor teorii întipărite de alții în mintea noastră, aceasta este una automată, să nu fie propria noastră alegere. Desigur, această asumare vine cu foarte multă responsabilitate. Nu mai putem da vina pe ceilalți, iar adulții trebuie să răspundă pentru ei înșiși, nu pentru ceilalți.
Despre conversații, linia întâi și călătorii
Tony ne sfătuiește să nu folosim cuvântul ”Nu”, mai ales în conversații importante, deoarece acesta nu este perceput de creier întotdeauna. Este mai clar și mai ușor de înțeles pentru ceilalți atunci când folosim cuvinte pozitive, fără negație.
Alina îi aduce aminte lui Tony de perioada în car făcea parte dintr-o corporație. Pe atunci, împreună cu 300 de oameni, s-a născut dorința de a scoate în față valorile care i-au adus la nivelul la care erau, de a schimba ceva în modul în care funcționau împreună. S-au referit la tot ceea ce au reușit să construiască împreună în 15 ani, vechimea companiei la acea perioadă. Mai mult, au realizat interviuri cu colegii din magazine. Tony mărturisește că la începutul acestei perioade de pandemie s-a gândit la pozele și la interviurile respective, deoarece, desigur, era foarte multă atenție orientată către forțele de ordine și cadrele medicale, dar oamenii din magazine nu primeau recunoștința pe care o meritau pentru riscurile la care se expuneau. Într-un fel, aceștia erau tot în linia întâi. Tony chiar a publicat fotografiile acestor oameni, pentru a-și arăta recunoștința.
”Atunci când vrem să facem ceva mare, trebuie să începem cu ceva mic.”. Aceasta ne încurajează să ne susținem apropiații și cunoscuții care sunt în linia întâi, chiar dacă nu avem la dispoziție o platformă mare pe care să o facem. Dacă vrem să scriem ceva despre această persoană care ne impresionează, o putem face oriunde, important este să dăm curs acțiunii – ”E ceva ce pot să fac acum.”
Cele de mai sus fiind spuse, Alina este curioasă dacă Tony este adepta împărțirii unui proiect mare în bucățele mai mici. Aceasta confirmă, desigur – ”Fiecare călătorie, oricât de lungă, începe cu primul pas.” Ca o provocare, Alina întreabă dacă acest drum al fiecăruia este predefinit sau dacă noi avem puterea să ni-l creăm. Tony este de părere că oricare acțiune pe care o facem la un moment dat va avea un impact și asupra viitorului nostru. Crede și că poate construi foarte mult, dar și că este mai bine dacă avem și noroc, mai specific hazard. Tony spune că oamenii care se consideră norocoși au mai mult noroc în viață. De ce? Deoarece aceștia sunt mult mai deschiși la a observa circumstanțele favorabile pentru ei. Aceștia primesc și dau informații, față de ceilalți. ”Cei care se consideră nenorocoși sunt atât de absorbiți de neșansă încât nu mai sunt în stare să vadă nicio șansă în exterior.”, mai spune ea.
Destinul
”În opinia mea, este ca un fagure. De la A la B oricum ajungem. Felul în care ajungem depinde de deciziile pe care le luăm.”, spune Alina. Este conștientă că nu poate influența tot, deși uneori îi place să creadă că are această putere. Tony, de cealaltă parte, susține că ”Dacă trebuie să ajungi în punctul B nu am nicio certitudine că vei ajunge.”. Ea crede că e foarte importantă intenția și e foarte important efortul pe care o persoană îl depune pentru a construi în direcția respectivă.
Și precum orice carte, începutul întâlnirii își găsește răspuns la final. ”Acum scriu la Toamna – titlul de lucru. Este continuarea romanului apărut în decembrie, Iarna crimelor perfecte. Personajul principal este medic legist, este o ea.” Acțiunea romanului se petrece, în premieră, integral în Brașov.
Spre final, tot ceea ce vă transmite Tony este să citiți. Nu neapărat cărțile ei, dar să citiți. Totuși, cărțile ei nu sunt de ratat – le găsiți pe Libris și pe website-ul ei!